Scurt istoric

A ridica o biserică presupune toate acestea la un loc, pentru că a construi o casă a Domnului implică şi a întemeia o comunitate cu fii şi fiice duhovniceşti, care trebuie hrăniţi din Pomul Vieţii – Sfânta Euharistie, Sângele şi Trupul Domnului Hristos.

Dacă ar fi să istorisesc despre întemeierea Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh“, într-un punct de răscruce al oraşului – Gara –, ca semn că toate drumurile vieţii noastre trebuie să le punem sub binecuvântarea lui Dumnezeu, aş porni de la pilda Mântuitorului Iisus Hristos despre fiii trimişi să lucreze în via tatălui lor. Cuvintele: „Fiule, du-te astăzi şi lucrează în via mea.“ (Matei 21, 28) mi-au fost adresate şi mie de Mântuitorul Iisus Hristos în clipa când am primit marea şi sfânta taină a preoţiei. Să fii lucrător în via lui Dumnezeu, adică în Sfânta Biserică – Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ – este cea mai mare cinste care se poate oferi unui om. Port mereu în inimă cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur, citite cândva, în studenţie: „Sunt cel mai fericit când pot vesti pe Dumnezeu oamenilor, dar şi cel mai nefericit când vreo cauză se opune voinţei mele de a-L propovădui pe Hristos cel răstignit şi înviat.“

Mie, ca lucrător în via Domnului, mi s-a încredinţat, nu de la oameni ci de la Dumnezeu, să ridic o sfântă biserică în părculeţul din faţa Gării, care să aibă ca hram „Pogorârea Sfântului Duh“. Dacă aş fi întrebat de ce am ales acest hram, ca o constatare profund subiectivă, aş putea spune că l-am ales în amintirea primei mele parohii, cea de la Bicazu-Ardelean, pentru că am rămas legat sufleteşte de oamenii pe care i-am păstorit acolo. Însă, am pus acest hram în primul rând pentru că Sfântul Duh este Mângâietorul şi Duhul adevărului, iar astăzi, mai mult ca oricând, avem nevoie de Duhul Sfânt, avem nevoie de mângâiere şi de Adevăr, de vindecare şi iluminare.

Am privit ca un semn de binecuvântare de la Dumnezeu faptul că între data sfinţirii locului pe care urma să se ridice biserica (de Buna Vestire) şi ziua când am putut săvârşi prima Sfântă Liturghie (Ziua Naşterii Domnului) au trecut exact 9 luni, ca o naştere de prunc şi ca un dar al lui Dumnezeu, primit de Crăciun. Şi tot ca un semn de binecuvântare dumnezeiască am privit însănătoşirea mea după şase luni de boală grea, pentru a finaliza construcţia acestui sfânt lăcaş.

Gândul pios faţă de binecredinciosul voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt, care prin ctitoria sa ne-a lăsat nouă, pietrenilor, pecetea religioasă şi culturală cea mai nobilă a oraşului, m-a îndemnat ca înfăţişarea noii biserici, în stil ştefanian, să fie un omagiu adus viteazului sfânt şi, totodată, înaltelor valorilor tradiţionale, care conferă identitate unui neam şi-i asigură continuitatea.

Le mulţumesc tuturor celor care au participat la ridicarea acestui sfânt locaş, dăruind Domnului din truda lor, din timpul lor, din sănătatea lor, din lacrima şi bucuria lor.

De asemenea, dorim tuturor celor care vor trece pragul acestei biserici ca Duhul Sfânt, Care a schimbat pe Apostoli în oameni noi, să reînnoiască şi sufletele lor, dăruindu-le roadele prezenţei Sale: „dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa“ (Galateni 5, 22).

O moştenire culturală de care trebuie să ne arătăm demni

Datorită mănăstirilor sale şi Muntelui Ceahlău, Neamţul poate fi considerat inima spirituală a Moldovei, iar marii noştri scriitori au făcut nemuritor acest spaţiu în operele lor. De la Cetatea Neamţului care „se oglindeşte cu mâhnire, de atâtea veacuri, (…) în Ozana cea frumos curgătoare și limpede ca cristalul“, după cum scrie plin de nostalgie Creangă, la „codrii de aramă şi pădurea de argint“ din preajma Văratecului, cântate de Eminescu, la plimbările cu pluta pe Bistriţa cea vijelioasă consemnate de Alecsandri, Hogaş, Sadoveanu, toate alcătuiesc un tărâm binecuvântat cu frumuseţe. Iar în mijlocul acestuia, oraşul nostru se remarcă printr-o moştenire culturală prestigioasă. Dintre elementele sale de patrimoniu universal enunţăm, în ordine cronologică:

*bogăţia de artefacte ale civilizaţiei Cucuteni (3600 – 2600 î.Hr.), considerată de unii cercetători drept cea mai importantă civilizaţie preistorică din Europa;

*cetatea dacică Petrodava, menţionată de ilustrul Ptolemeu, cetate care conţine un sanctuar foarte asemănător cu cele din Munţii Orăştiei, ceea ce relevă importanţa spirituală a acestui centru dacic;

*Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul“, ridicată de Sfântul Voievod Ştefan cel Mare între 15 iulie 1497 şi 11 noiembrie 1498, împreună cu turnul clopotniţei (zidit în 1499). În 1957 George Călinescu, în calitate de jurnalist, nota despre acest turn: „un turn zvelt, octogonal, pe un soclu patrulater, apără ca o suliţă această mică fortăreaţă”.

*Biserica de lemn din cartierul Văleni, cu hramul „Schimbarea la Faţă“, ctitorie a domnitorului Petru Rareş, refăcută de Alexandru Lăpuşneanu, monument al arhitecturii populare din lemn.

Toate acestea ne îndeamnă la continuarea tradiţiei şi promovarea valorilor autentice.

Naşterea unui nou lăcaş în Piatra-Neamţ

Demersurile făcute pentru atribuirea unui amplasament în vederea ridicării unei noi biserici au fost făcute încă din anul 1997 de către Preotul Gheorghe (Ghiţă) Mocanu, pe atunci slujitor la Biserica „Sfântul Gheorghe“ din Piatra-Neamț, reluate în 30 aprilie 1998, când s-a adresat, din nou, Consiliului Local al Municipiului Piatra-Neamţ cu aceeaşi doleanţă. Pe 10 decembrie 1998 se aprobă un Plan Urbanistic de Detaliu care prevede construirea Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh“ pe un spaţiu aflat la intersecţia Bulevardului Republicii cu Strada Bistriţei, teren – proprietate privată a Municipalităţii, situat în Piaţa „Mareşal Antonescu“.

Începând cu data de 1 august 1998, prin Decizia Mitropolitană nr. 124/1998 se înființează noua parohie, „Pogorârea Sfântului Duh“ – Gară, ce se desprinde din Parohia „Sfântul Gheorghe“. Prin Decizia nr. 41/ 2000, Pr. Gheorghe Mocanu este transferat ca preot paroh la parohia nou înfiinţată. Planul Urbanistic de Detaliu a fost întocmit de arhitecta Nina Iliescu, iar documentaţia de proiectare a bisericii aparţine S. C. ARHINEX S.R.L, arhitect Aurel Bojescu.

Sfinţirea locului a avut loc pe 25 martie 1999, fiind făcută în prezenţa unui numeros sobor de preoţi, condus de Protopopul Dumitru Ailincăi, în prezenţa vrednicului de pomenire Arhimandrit Ciprian Zaharia, stareţul Mănăstirii Bistriţa şi exarh al lăcaşurilor monahale din Neamţ.

Lucrările de construcţie la actuala biserică au început la sfârşitul lunii iunie, în anul 1999, având ca principal constructor S.C. Socin S.A. din Piatra-Neamţ (director Sergiu Popuţoaia), care în 6 luni a terminat construirea demisolului.

La 9 luni de la sfinţirea locului, pe 25 decembrie 1999, în paraclisul de la demisol, s-a săvârşit prima Sfântă Liturghie, marele Dar al Crăciunului pentru parohia nou înfiinţată. În acest paraclis, parte a noului lăcaş, se află pangarul şi un antreu bogat împodobit cu literatură duhovnicească.

În anul 2000, construcţia a fost oprită din motive pecuniare, dar şi din cauza îmbolnăvirii grave a preotului paroh, care abia în 2001, după 6 luni de spitalizare, a putut să se dedice din nou, activităţilor de înălţare a bisericii.

Detalii de arhitectură

Biserica, în stil moldovenesc, de tip ştefanian, prezintă un plan compact trilobat cu axa longitudinală orientată est-vest. Lungimea este de 23,60m, lăţimea de 14,10m. Construcţia se dezvoltă pe demisol, parter, cafas, primele două având intrări separate. Este acoperită cu tablă Plannja (stil ţiglă). Turla zveltă se înalță deasupra naosului ca o aripă de rugăciune, conferind bisericii armonie și grație.

Uşa metalică de la intrarea în pronaos reprezintă o bijuterie a artei feroneriei, cu elemente ornamentale, ce alcătuiesc o adevărată dantelă în bronz, un postament vrednic de icoana hramului – o deosebită lucrare în mozaic, ce se află deasupra sa. Această uşă a fost executată la S.C.SUPREM SERVICE S.R.L. din Iaşi (Director Vasile Larco).

În interiorul bisericii, pardoseala din marmură, executată în anul 2003 de Societatea ETERN S.R.L. din Iaşi, creează o ambianţă de eleganţă.

Deşi arealul acordat acestui edificiu este destul de limitat, s-au găsit totuşi soluţii pentru construirea unor atenanse, necesare bunei desfăşurări a activităţilor ecleziastice. Astfel, în partea sudică s-a reuşit ridicarea unei construcţii ce adăposteşte lumânărarul, camera mortuară şi câteva mici anexe.

Comori duhovniceşti ale bisericii noastre

Icoana Maicii Domnului – Triherusa

O comoară  a lăcaşului, foarte dragă atât preoţilor slujitori cât şi credincioşilor, este Icoana Maicii Domnului – Triherusa, dăruită părintelui paroh de către vrednicul de pomenire Părinte Iustin Pârvu, ca semn de binecuvântare şi întărire a vieţuirii în Domnul Iisus Hristos, pentru credincioşii care vor intra în noua biserică.

Aşezată în stânga altarului din paraclisul aflat la demisol, icoana te cucereşte prin delicateţea şi gingăşia chipurilor Maicii Domnului şi Pruncului, prin coloritul suav, sugerând hieratismul făpturilor cereşti. Este o izbutită copie după celebra icoană Panaghia Triherusa (Maica Domnului cu trei mâini) de la Mănăstirea Hilandar din Sfântul Munte Athos.

Considerăm că este de folos duhovnicesc ca aceia care se roagă Maicii Domnului în faţa acestei icoane să cunoască întâmplarea minunată a pictării acesteia:

În secolul al VIII-lea, în timpul prigoanei împotriva icoanelor, dezlănţuită de Împăratul Leon Isaurul, unul dintre marii luptători împotriva acestei erezii a fost Sfântul Ioan Damaschinul, supranumit şi „ultimul Părinte bisericesc“, pentru impresionanta sa operă teologică de sinteză. Pentru zelul său în apărarea icoanelor, a fost pedepsit prin tăierea mâinii drepte, mâna cu care de multe ori a scris în apărarea Bisericii. În durerea sa, Sfântul nu a deznădăjduit, ci s-a rugat Maicii Domnului să-l vindece. Stăpâna Cerului l-a ascultat şi Sfântul şi-a văzut mâna sănătoasă, doar cu un semn roşu pe locul unde fusese tăiată. În semn de recunoştinţă şi spre veşnică pomenire a acestei minuni, Sfântul Ioan Damaschin a lipit o mână de argint pe Icoana Maicii Domnului.

Icoana praznicală

Deasupra intrării principale străjuieşte în semn de binecuvântare icoana hramului: „Pogorârea Sfântului Duh“, în stil bizantin, realizată în mozaic de Virgil Moraru, în atelierele ARTGEORGIES din Iaşi.

Icoana redă momentul în care Apostolii devin vase ale Duhului Sfânt, Care se pogoară asupra lor sub forma unor limbi ca de foc. Duhul Sfânt este Cel Care duce mai departe lucrarea Semănătorului, adică a Domnului Iisus Hristos. Mântuitorul a semănat cuvântul Evangheliei trei ani şi jumătate. Peste acest semănat trebuia să vină puterea Duhului Sfânt ca să-i desăvârşească rodirea. Duhul Sfânt dă putere, dă viaţă şi îl transformă pe om. Roadele Duhului Sfânt sunt comorile cele mai alese ale sufletului, comori pe care „moliile și rugina nu le strică și nu le sapă, iar hoții nu le fură“, după cuvântul Domnului Hristos. De astfel de daruri s-au învrednicit toți sfinții, toți aceia pentru care dorul de Dumnezeu a fost înaintea oricărui alt dor, iubirea de Dumnezeu înaintea oricărei alte iubiri, prietenia cu Dumnezeu înaintea oricărei alte prietenii, căutarea Împărăției cerești, înaintea oricărei alte căutări.

La Cincizecime, apostolii au luat DIPLOMA înţelepciunii celei dumnezeieşti, după ce au studiat la ŞCOALA Golgotei şi la UNIVERSITATEA Duhului Sfânt devenind, din săraci şi simpli, potire de aur ale sfinţeniei.

Catapeteasma   

De cum intri în biserică, privirea îţi este atrasă de tâmpla aurită, grea de splendoarea ornamentelor, o podoabă dintre cele mai de preţ ale lăcaşului. Aceasta a fost realizată între anii 2002 – 2003 de profesorul Dan Pintilie, din Bacău. Este o broderie în lemn de tei, concepută în stilul „burduf“, unicat în oraşul nostru.

Pictura catapetesmei aparţine pictorului Nicolae Luchian din Piatra-Neamţ, cel care a pictat şi iconostasul din paraclis.

Pictura

Interiorul bisericii este împodobit cu picturi în tehnică „al fresco“, executate de pictorul Tudor Ciuhureanu, din Bucureşti, împreună cu ucenicii săi, pictor autorizat de comisia de pictură bisericească, de categoria I.

S-a optat pentru un colorit deosebit de viu, care să exprime dorinţa de viaţă ecleziastică dinamică.

Viaţa parohială

Fiind situată în una dintre cele mai circulate zone ale oraşului, se impunea ca biserica să fie zilnic deschisă (între orele 6-15). În Duminici şi sărbători se săvârşeşte Sfânta Liturghie, iar miercurea şi vinerea, începând cu ora 7.30, se oficiază Taina Sfântului Maslu şi slujba Agheazmei. Prin prezenţa zilnică în biserică a preotului paroh, Gheorghe Mocanu, şi prin participarea intensă a credincioşilor la slujbe, prin dialogul neîntrerupt dintre credincioşi şi preot,  s-a creat o atmosferă evlavioasă care dă viaţă Bisericii.