Binecuvântat eşti, Hristoase, Dumnezeul nostru, Cela ce preaînţelepti pe pescari ai arătat, trimiţându-le lor Duhul Sfânt, şi printr-înşii lumea ai vânat, Iubitorule de oameni, mărire Ţie
Iubiţi credincioşi,
Astăzi, la cincizeci de zile după Înviere, Mântuitorul Iisus Hristos trimite în lume, după cum a făgăduit, pe Domnul de viaţă făcătorul, Care de la Tatăl purcede, Cela ce este închinat şi slăvit împreună cu Fiul şi cu Tatăl. Aflând ucenicii că va veni vremea când Domnul Hristos se va despărţi de ei, s-au întristat, dar Învăţătorul i-a mângâiat şi i-a îmbărbătat spunându-le că trebuie să meargă la Tatăl pentru a le pregăti locurile cereşti şi pentru a trimite la ei pe Sfântul Duh, să le desăvârşească învăţătura primită şi să-i sfinţească. Deşi Sfântul Duh lucrează în lume încă de la zidire acesteia, acum vine într-un chip nou: ca rod al jertfei răscumpărătoare a lui Iisus Hristos. Duhul Lui Dumnezeu, Care la început se purta pe deasupra apelor, vine să-i pregătească Mirelui Hristos pe Mireasa Sa: Biserica. De aceea venirea Duhului Sfânt în lume la Cincizecime coincide cu întemeierea Biserici, constituind unul și același moment. Biserica îl numește pe Duhul Sfânt MÂNGÂIETORUL pentru că alină suferințele mădularelor sale (mucenici, bolnavi, orfani, săraci, mame care nasc etc.), dar și DUHUL ADEVĂRULUI pentru că prin el se apără dreapta credință a Bisericii pe pământ.
Astăzi Duhul Sfânt face din pescari apostoli și din păgâni mucenici. Astăzi Apostolii sunt îmbrăcați cu putere de Sus după cuvântul Mântuitorului: „iar voi ședeți în cetatea Ierusalimului până ce vă veți îmbrăca cu putere de Sus”. Astăzi Sfinții Apostoli primesc mandat precis de a merge în toată lumea și de a predica Evanghelia la toată făptura. Ei, cei care altădată stăteau ascunși de frica iudeilor, primesc puterea Duhului Sfânt de a cuceri inimile pagane și din pescari devin vânători de oameni. Astăzi Duhul Sfânt S-a pogorât peste apostolic ca prin ei să se înnoiască toată lumea, Așadar, astăzi prăznuim în mod special pe cea de-a treia Persoană a Sfintei Treimi. Însă nu trebuie să uităm că orice lucrare în lume este săvârșită deodată de toate Cele Trei Persoane. De exemplu, la crearea omului întâlnim expresia: „Hai să facem om după Chipul și Asemănarea Noastră” sau în vremea construirii Turnului Babel: “Hai să ne coborâm și să amestecăm limbile”. Tatăl este cel ce începe lucrarea (Creatorul), Fiul este Cel care lucrează, mântuiește (Mântuitorul), iar Duhul Sfânt este Cel ce desăvârșește lucrarea (Sfințitorul). Despre Tatăl știm că este nenăscut, despre Fiul spunem că este născut, iar Sfântul Duh este purces. Purcederea exprimă originea Duhului din veci din Tatăl, deoființimea Lui cu Tatăl și relația personală cu Tatăl. Nu putem ajunge la Tatăl și la Fiul fără Duhul Sfânt. Folosind o comparație, putem spune că Tatăl este stăpânul casei, Fiul este ușa, iar Duhul Sfânt este cheia.
Ziua Cincizecimii era sărbătoare mare în calendarul iudaic, când, la Ierusalim, veneau și evreii din diaspora, îm număr mare, cu slujitori și prozeliți. După trecerea celor șapte săptămâni de la Paștele iudaic, evreii se adunau ăn jurul jertfeide la Templu și rosteau cele zece porunci, rememorând astfel momentul primirii Legii pe Muntele Sinai, pe care Dumnezeu i-a dat-o lui Moise, înscrisă pe cele două lespezi de piatră. Aceasta era o sărbătoare de mulțumire, la care se jertfeau zeci de mii de vite. Aceasta se ținea la sfârșitul secerișului. Tot acum lumea păgână o cinstea pe zeița Flora, ocrotitoarea lumii vegetale. Așadar, și evreii și păgânii erau în mare sărbătoare, numai ucenicii Mântuitorului stăteau închiși în casă de frica iudeilor și nu se puteau hotărî să iasă și să meargă la Templu. Ei stăteau și așteptau împlinirea făgăduinței Mântuitorului. Ceea ce urma să se petreacă în sânul poporului ales era minune după minune, împlinindu-se cincizeci de zile de la învierea lui Hristos din morți și zece zile de la slăvita Sa înălțare la cer. De fapt, Dumnezeu arată acum că Cincizecimea iudaică fusese doar o prefigurare a Cincizecimii creștine, când a avut loc împlinirea Legii, desăvârșirea ei prin Hristos (Matei 5, 17-18), când, mai presus de tablele de piatră ale celor zece porunci, s-a dat omenirii Legea cea Nouă, scrisă „pe tablele de carne ale inimii”(2 Corinteni 3, 3). Revenind la acest moment ales de Dumnezeu pentru venirea Duhului Sfânt, nici faptul că s-a petrecut la sfârșitul secerișului și coincidea cu serbări păgâne agrare nu este lipsit de semnificație. Duhul Sfânt este Cel Care duce mai departe lucrarea Semănătorului, adică a lui Iisus Hristos. Mântuitorul a semănat cuvântul Evangheliei trei ani și jumătate. Peste acest semănat trebuia să vină puterea Duhului Sfânt care să-i desăvârșească rodirea. Dacă peste ceea ce se seamănă n-ar veni dulceața vântului, mângâierea soarelui și blagoslovenia ploii, atunci paguba semănătorului ar fi mare. Sămânța s-ar irosi și munca ar fi în zadar. Duhul Sfânt dă putere, dă viată și îl transformă pe om. Sfântul Apostol Pavel are un cuvânt memorabil despre roadele Duhului Sfânt în Epistola către Galateni: „Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credința, blândețea, înfrânarea, curăția; împotriva unora ca acestea nu este lege.”(Gal. 5, 22-23). Acestea sunt comorile cele mai alese ale sufletului, comori care nu pier, “pe care moliile și rugina nu le strică și nu le sapă, iar hoții nu le fură”, după cuvântul Domnului. De astfel de daruri s-au învrednicit toți sfinții, toți mărturisitorii și mucenicii, toți aceia la care dorul de Dumnezeu a fost înaintea oricărui alt dor, iubirea de Dumnezeu înaintea oricărei alte iubiri, prietenia cu Dumnezeu înaintea oricărei alte prietenii, căutarea Împărăției cerești, înaintea oricărei alte căutări. Apostolul Pavel este profund preocupat pentru a face cunoscută lucrarea Celei de-a treia Persoane din cadrul Sfintei Treimi. În capitolul XIX din Faptele Apostolilor, ni se relatează faptul că, întâlnind câțiva ucenici la Efes, Apostolul Pavel îi întreabă: „Primit-ați voi Duhul Sfânt când ați crezut?, iar ei răspund: „Dar nici n-am auzit dacă este Duh Sfânt.”(Faptele Apostolilor 19, 2). Și astăzi sunt foarte mulți creștini care nu cunosc pe Duhul Sfânt și în care nu se văd roadele Sale. Cei mai mulți trăiesc după duhul lumii acesteia, după duhul păcatului, și foarte puțini sunt pnevmaofori, adică purtători de Duh Sfânt.
Pericopa evanghelică a sărbătorii ne relatează că apostolii erau împreună, într-o casă din piața Ierusalimului, în acea zi, întâi a săptămânii, în care evreii serbau „Cincizecimea”. Deodată, fără de veste, s-a făcut un vuiet venind din cer ca o suflare de vânt ce vine repede și a umplut toată casa unde se aflau ei. Atunci au coborât asupra lor niște limbi de foc, așezându-se pe creștetul fiecăruia dintre ucenicii Domnului Hristos. Era Duhul Sfânt, cea de-a treia Persoană a Prea Sfintei Treimi, Care purcede din veci din Tatăl și se „odihnește” în Fiul; Dumnezeu Duhul Sfânt, Care a grăit prin prooroci, pregătind întruparea Fiului, și pe care Fiul Omului – Dumnezeu Mântuitorul – L-a trimis în lume ca să o sfințească, să împărtășească lumea cu Hristos Cel Înviat, așa cum promisese Apostolilor: „Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine”(Ioan 15, 26). Se împlinea acum și o altă proorocie a Vechiului Testament, consemnată în cartea profetului Iezechiel: „Pune-voi înăuntru vostru Duhul Meu și voi face ca să umblați după legile Mele și să păziți și să urmați rânduielile Mele”(cap. 36, 27). Din acel moment, ne spune Sfântul Evanghelist Luca, Apostolii“ s-au umplut toți de Duhul Sfânt și au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi”(Fapte 2,4). Dar vuietul care s-a produs în momentul pogorârii Duhului Sfânt a atras atenția mulțimii și i-a adunat pe toți la un loc.
Reflectând asupra evenimentului, observăm câteva etape:
- Ucenicii stăteau încuiați în casă, fapt care ar putea fi interpretat la un prim nivel, comun, ca frică, însă, la un nivel de interpretare superior am putea spune că Pronia divină orânduise ca ei să aibă ușile încuiate pentru duhul lumii acesteia, pentru lumea păcatului, așteptând în priveghere venirea Duhului Sfânt;
- S-a făcut vuiet ca de suflare de vânt: deci pregătirea minunii s-a realizat prin mijloace senzoriale ca în Vechiul Testament;
- Asupra ucenicilor s-au pogorât limbi ca de foc pentru a simboliza prezența Duhului Sfânt;
- Ucenicii au simțit în acea clipă că se umplu de Duhul Sfânt, deci nu mai erau ei înșiși, ci se transformaseră.
Ar fi necesar să insistăm asupra aspectelor acestei transformări. În primul rând, Mântuitorul le vorbise despre mântuire, Împărăția lui Dumnezeu, rai, iad, Judecata de Apoi, dar ei nu înțeleseseră mare lucru, deși Domnul Hristos semănase învățătura cu mână largă și inimă binevoitoare. De multe ori solicitaseră explicații și, totuși, erau confuzi. Aceasta deoarece erau oameni simpli, sârguincioși și conștienți de datoria de a crește spiritual lângă Mântuitorul. Știm, de exemplu, că Iisus îi roagă să stea la rugăciune împreună cu El, dar ei adorm. Erau niște fricoși care L-au abandonat pe Hristos în momentul în care a fost arestat și care, după răstignirea Sa, ba chiar și după Învierea și Înălțarea Sa, stăteau încuiați în casă. Observăm că Domnul Hristos nu-și alege ucenicii dintre niște oameni cu calități excepționale, tocmai pentru a arăta că și făpturile umane mai puțin înzestrate spiritual se pot ridica prin har la culmile splendorii divine. Deci toți avem șanse egale de a deveni sfinți, trebuie doar să cerem ajutorul Domnului și să avem voință fermă pe drumul mântuirii. Cuvântul ținut de Petru în fața mulțimilor, prima predică păstrată în Faptele Apostolilor, nu este predica unui om simplu, a unui pescar, ci este discursul unui adevărat teolog, care a priceput adâncimea Sfintelor Scripturi și care știe să argumenteze pertinent că Iisus Hristos este Fiul Lui Dumnezeu și că Lui trebuie să ne închinăm. Așadar, neînsemnatul Petru devine Teologul Petru, lașul Petru devine curajosul Petru. Duhul Sfânt a făcut din fiecare apostol un teolog, un predicator, un trimis al lui Dumnezeu, și fiecare a murit de moarte martirică, mărturisindu-l pe Hristos.
Revenind la pericopa evanghelică, este scris că erau în Ierusalim, în acel moment, nu doar iudei localnici, ci şi „bărbaţi cucernici din toate neamurile câte sunt sub cer”. Mulţimea a rămas stupefiată când în mijlocul ei îşi făcuseră apariţia apostolii, aceşti bărbaţi galileeni care vorbeau plini de entuziasm în limbile celor adunaţi acolo din toată lumea, idei şi prozeliţi. Mulţi dintre cei adunaţi acolo locuiau de mult timp în ţări străine, unii chiar se născuseră în pe pământ străin şi nu cunoşteau limba strămoşilor lor. Aşa că evreii din diaspora aveau nevoie de translatori pentru a înţelege ritualul sărbătorii şi a se înţelege cu ceilalţi. Acesta este şi motivul pentru care, înainte cu 300 de ani de naşterea Mântuitorului, s-a simţit nevoia ca Vechiul Testament să fie tradus din ebraică în greacă, o limbă de circulaţie universală în marele imperiu al lui Aleaxandru Macedon. Această traducere s-a numit Septuaginta După această versiune grecească au citat atât Domnul Hristos în Templu cât şi Sfinţii Apostoli. Sfântul Apostol Petru, în ciuda faptului că era un învăţat şi cunoştea bine limba părinţilor săi, totuşi el preferă să citeze din versiunea greacă a Vechiului Testament.
Mesajul Apostolilor a fost extrem de percutant în inimile ascultătorilor prin forța care le fusese insuflată de Sus. Ei mărturiseau „faptele minunate ale lui Dumnezeu”, petrecute în Ierusalim nu cu multe zile în urmă, când Iisus Hristos, Cel răstignit şi omorât de mai marii iudeilor, a înviat din morţi, lăsând mormântul gol şi arătându-Se multora timp de patruzeci de zile, până când S-a înalţat la cer în văzul lor.
În urma cuprinzătoarei şi emoţionantei cuvântări a lui Petru trei mii de oameni s-au botezat în numele lui Iisus Hristos, iar în următoarea zi s-au adăugat până la cinci mii, alcătuindu-se astfel nucleul Bisericii. Noi ştim că Biserica a fost întemeiată de Mântuitorul Hristos pe altarul Crucii, „câştigând-o cu scump sângele Săi” (Fapte 20, 28). Acum, în ziua Cincizecimii, prin pogorârea Sfântului Duh, a avut loc actualizarea ei, intrarea Bisericii în lume, căci Biserica este trupul luo Hristos cel înviat Care se împărtăşeşte lumii prin Duhul Sfânt pe Care L-a trimis peste apostoli, şi prin Care îi adună pe toţi cei credincioşi, prin Botez, în trupul Său tainic, în Biserică.
Iubiţi credincioşi,
Strădania mea şi a credincioşilor acestei parohii, cât şi a celor care şi-au oferit dragostea şi sprijinul pentru a înălţa un locaş de închinare pe care să-l punem sub ocrotirea Duhului Sfânt, exprimă recunoştinţa noastră faţă de Acest Dar nepreţuit, ca împlinire a făgăduinţei Domnului nostru Iisus Hristos, de a-L trimite în lume pe Mîngâietorul. Acest sfânt locaş a fost ridicat din dragostea dumneavoastră, din jertfa dumneavoastră, din lacrima dumneavoastră, din bucuria de a oferi lui Dumnezeu slavă şi mulţumire.
Dorim ca minunea Rusaliilor să se repete şi în zilele noastre, căci avem nevoie de Duh Sfânt. La Cincizecime, apostolii au luat DIPLOMA înţelepciunii dumnezeieşti, după ce au studiat la ŞCOALA Golgotei şi la UNIVERSITATEA Duhului Sfânt, devenind, din săraci şi simpli, potire de aur ale sfinţeniei.
În final, vă invit să medităm împreună asupra troparului sărbătorii împărăteşti a Pogorârii Sfântului Duh, pe care Biserica îl cântă în mod deosebit în aceste zile: „Binecuvântat eşti, Hristoase, Dumnezeul nostru, Cela ce preaînţelepti pe pescari ai arătat, trimiţându-le lor Duhul Sfânt, şi printr-înşii lumea ai vânat, Iubitorule de oameni, mărire Ţie”. Amin!
