Versul Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă! este ritmul sau respiraţia pocăinţei. Întregul canon invocă mila lui Dumnezeu care poate acoperi şi spăla păcatele noastre. El creează atmosfera duhovnicească a prezenţei harului lui Dumnezeu.
Am intrat în vremea Sfântului și Marelui Post. La acest ceas de seară, când am săvârşit slujba Pavecerniţei Mari, în cadrul căreia am citit prima stare din cele patru ale Canonului Sfântului Andrei Criteanul sau Cretanul, vin în prim plan cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur care ne arată însemnătatea postirii: Nu numai gura și stomacul să postească, ci și ochii și urechile și picioarele și mâinile noastre, rămânând curate de răpire și de lăcomie şi tot el mai afirmă că postul se vede din faptele noastre. Iar Sfântul Vasile cel Mare ne spune că postul ne redeschide porţile care ne-au fost închise prin căderea în păcat, prin neascultare şi prin nepostire.
Postul nu e constrângere. fiindcă nu e un dat după căderea în păcat a protopărinţilor noştri Adam şi Eva. Noi postim ca să nu mai păcătuim şi pentru ca să vină peste noi darurile Duhului Sfânt.
Sfântul Andrei Criteanul s-a născut la Damasc în jurul anului 660, sub stăpânire musulmană, într-o familie creștină care i-a dat o educație aleasă. Mai târziu, el devine monah în „Frăția Sfântului Mormânt” la Ierusalim, fapt pentru care a fost mai târziu supranumit și Ierusalimiteanul. În anul 692, a fost ales episcop de Gortyna, în Creta.
A fost un mare predicator, a compus mari imne liturgice şi a devenit ctitor de biserici şi mănăstiri. Plecând de la cuvintele Sfântului Apostol Pavel facerea de bine şi întrajutorarea nu le daţi uitării; căci astfel de jertfe sunt bine plăcute lui Dumnezeu, Sfântul Andrei a fost un mare filantrop şi un apreciat educator.
Sfântul Andrei Criteanul a trecut la viața veșnică în anul 740.
Canonul pe care l-am citit este unul de pocăință, adică un lung imn liturgic, cu peste 250 stihiri, ritmate de invocația: Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!, cerere care amintește de rugăciunea vameșului din prima duminică a perioadei Triodului.
Canonul este numit cel mare şi pentru profunzimea lui teologică, pentru că redă ideea centrală a mântuirii prin pocăinţă şi fapte bune. În acest canon sufletul plânge, pentru că nu a urmat pilda luminoasă a drepţilor ci robia patimilor arătată în mulţi păcătoşi. Versul Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă! este ritmul sau respiraţia pocăinţei. Întregul canon invocă mila lui Dumnezeu care poate acoperi şi spăla păcatele noastre. El creează atmosfera duhovnicească a prezenţei harului lui Dumnezeu.
Acest canon insistă aşadar pe teologia pocăinţei şi pe importanţa mărturisirii, înţelese ca un nou început al vieţii umane. Pe calea Postului Mare mergem însoţiţi de practicile axiale, devenind mai buni şi mai iertători prin urmarea lui Hristos Domnul.
Să avem un post binecuvântat şi plin de roade duhovniceşti şi trupeşti, cu darul cel mare al bucuriei Învierii Domnului nostru Iisus Hristos.
