Pilda datornicului nemilostiv este un bilanţ cu propriul nostru suflet. Privim în oglinda sufletului nostru pentru a vedea cum înclină balanţa, în cheia raportării noastre la Hristos, cât ne-a iertat El şi cât am iertat noi aproapelui.
Stimaţi credincioși,
Rostirea pildei datornicului nemilostiv aduce în prim plan o temă actuală, la fel de pertinentă ca și în timpul Mântuitorului, iertarea aproapelui. Omul, atât de ușor de manevrat spre a face răul, are posibilitatea de înfăptui binele, atunci când se face următor chipului dumnezeiesc, prin iubirea milostivă față de cei din jur.
În această pildă îl cunoaștem pe un om ce datora împăratului zece mii de talanți. O sumă enormă! Una care e doar pentru parabole, fiindcă 10000 de talanți însemnau o sută de milioane de dinari. Este mai degrabă o sumă fictivă, fiindcă în Orient numărul infinitului era 10000, ce ne arată gravitatea situației în care se afla datornicul. Și cu toate acestea, la insistențele datornicului, împăratul hotărăște nu doar un timp de răgaz sau o ușurare a modului de plată, ci eliberarea totală de sub povara datoriei. Din acest motiv Mântuitorul Îl aseamănă pe împărat cu Împărăţia Cerurilor! Dumnezeu iubește atât de mut omul încât, la pocăința acestui răspunde cu o dragoste atotcuprinzătoare.
Pilda ni-l arată în continuare pe datornicul izbăvit întâlnindu-se cu un apropiat, care îi datora la rândul său, o sumă de bani: 100 de dinari. Infimă datorie, având în vedere că un dinar era aproximativ doar a zecea mie parte dintr-un talant. Care este răspunsul iertatului la cererea de amânare a prietenului? Pedeapsa: „îl sugruma, zicând: Plăteşte-mi ce eşti dator! Iar el nu voia, ci, mergând, l-a aruncat în închisoare până ce va plăti datoria.” De neînţeles. De neacceptat. Revoltător. Motivul pentru care ceilalţi prieteni merg la împărat să-i dezvăluie nedreptatea. Atunci stăpânul îl cheamă pe nedrept, îl ceartă şi îl pedepseşte pentru lipsa de compasiune, de milă, de iertare a prietenului său.
Iertarea aproapelui, o temă atât de sensibilă şi astăzi. Mântuitorul nu o numeşte generalist, iertarea oamenilor, fiindcă noţiunea implică o trăire impersonală. Cel de departe, şi nu facem referinţă la distanţă, nu îţi face răul pe care cel de aproape îl poate. Aproapele îţi cunoaşte inima, îţi ştie reacţiile, îţi ştirbeşte încrederea, ceea ce duce la dezamăgire şi la o mai grea oferire a iertării, deşi logica primară ne spune opusul. Realitatea ne arată cât e de greu să-l ierţi pe cel din casa, din familia ta, din cercul tău de prieteni, din colegii tăi, care ţi-au făcut rău fără ca tu să te aştepţi. Mântuitorul vine cu această regulă: măsura cu care noi iertăm devine măsura cu care vom fi iertaţi. Această pildă a frânt multe din gândurile şi aşteptările apostolilor. Şi nouă ne este cunoscută situaţia. Românii au o vorbă: „te iert dar nu te uit!”. Merită oferită acestei expresii conotaţia creştină e neuitării: te iert şi nu te uit, mă rog pentru tine să nu mai greşeşti, să nu mă mai dezamăgeşti. Când iertăm tot celui care ne-a greşit scoatem din sufletul nostru pietrele aruncate asupra noastră, prin vorbe, prin fapte, prin gânduri.
Stimaţi credincioşi,
Iertarea nu este uşoară dar este mântuitoare. A uita este omeneşte, a ierta este dumnezeieşte. Când ierţi te asemenea lui Dumnezeu! Iertarea este un atribut nobil, fiindcă doar oamenii nobili pot ierta sincer şi dezinteresat. La scaunul de spovedanie penitentul spune deseori duhovnicului: „Părinte mă simt uşor, mă simt liber.” Aşadar, dacă ţi-ai spovedit păcatele, gândurile, fricile tale, şi Dumnezeu le şterge şi completează cu dragoste lipsurile şi neputinţele tale, eşti deja pe calea spre mântuire. Dacă părerea de rău este sinceră şi nu vii înaintea Lui cu mândrie, învinuind întotdeauna pe cel de lângă tine şi niciodată pe tine. Iertarea primită trebuie împărtăşită. Iartă şi tu la rândul tău! Rugăciunile sunt bune, postul, pomenirile, la fel, dar acestea sunt îndreptate către Dumnezeu. Ele au nevoie de un corespondent şi în orizontalul vieţii noastre, îndreptat către semeni, pentru a nu fi efortul nostru în zadar.
Încercaţi să iertaţi, fiindcă face bine. Un verset ne spune: „Mai fericit este a da decât a lua!” (Fapte 20, 35) şi în aceeaşi linie, spunem că mai fericit este a da iertarea decât a lua iertarea, fiindcă Mântuitorul ne-a chemat odinioară zicând: „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi.” (Matei 11, 28).
Evanghelia de astăzi, ce ne-a prezentat pilda datornicului nemilostiv, este un bilanţ cu propriul nostru suflet. Privim în oglinda sufletului nostru pentru a vedea cum înclină balanţa, în cheia raportării noastre la Hristos, cât ne-a iertat El şi cât am iertat noi aproapelui. Creştinii, dar şi oamenii în general, sunt privilegiaţi. Dumnezeu este un contabil care calculează în mod voit greşit, atunci când vede în noi căinţa urmată de pocăinţă. Adună faptele bune şi pierde din calcul faptele rele, atunci când ne îndreptăm şi urmăm modelul iertării.
Avem doar de câştigat atât timp cât înţelegem lecţia propriei noastre istorii, experienţa faptelor săvârşite şi a urmărilor lor. Schimbarea lăuntrică înlătură ignoranţa şi scoate la lumină compasiunea, dragostea şi iertarea. Important este să reţinem că mândria ne împiedică să iubim iar pacea se obţine atunci când, prin iertare, devenim înţelegători şi smeriţi.
