Să o rugăm pe Maica Domnului să ne îndrume, pe fiecare, spre Izvorul Vieţii!.
Hristos a înviat!
Cultul și ceremonia Izvorului Tămăduirii provin din secolul al V-lea. Leon, viitorul împărat bizantin Leon cel Mare (457-474) descoperă izvorul fiindcă inima sa milostivă a dorit să ofere ajutor unui bătrân orb, plini de răni. La cererea orbului de a-i da apă, Leon merge în căutarea unui izvor, prin pădurea din preajma Constantinopolului, şi aude un glas care îi indică locul unde va găsi apă pentru a-i potoli setea dar şi pentru a-i spăla ochii bătrânului, pentru a dobândi vindecare. În urma minunii, tânărul Leon a ridicat lângă izvor o biserică cu hramul „Izvorul Tămăduirii”, iar Părinţii Bisericii au rânduit ca în ziua de vineri din Săptămâna Luminată să aibă loc sărbătorirea acestei minuni.
Mulţi bolnavi s-au vindecat la acest izvor, istoria bisericească consemnând o parte dintre ele: Împăratul Justinian (527-565) s-a tămăduit de o boală de rinichi, fapt pentru care a zidit aici o biserică mai mare, dărâmată de turci în 1453. Patriarhul Ştefan al Constantinopolului, grav bolnav, primeşte vindecare tot prin apa sfinţită de la acest izvor. Leon Înţeleptul (886-912) şi soţia sa, Teofana, s-au vindecat aici. După Primul Război Mondial, Statul turc a recunoscut binefacerea „apelor vindecătoare”, permiţând construirea unei mănăstiri care poate fi vizitată şi în prezent.
Izvorul tămăduirii firii umane îmbolnăvite de păcat nu este altul decât Dumnezeu – Omul, Iisus Hristos cel răstignit şi înviat. Pentru natura umană şi pentru tot universul, Izvorul tămăduirii izvorăşte din mormântul gol. Hristos este Mântuitorul, restauratorul lumii din robia stricăciunii (Romani 8, 20-21); El este singurul mijlocitor între cer şi pământ (I Timotei 2, 5). Dar Hristos a luat fire umană din Fecioara Maria. Noi ştim că, în Vechiul Testament, Cortul mărturiei ca şi Templul din Ierusalim o preînchipuiau pe Sfânta Fecioară din care S-a întrupat Fiul lui Dumnezeu. Iisus Hristos formează împreună cu Maica Sa o unitate, un întreg. Bunul Dumnezeu a voit ca în această săptămână a Sfintelor Paşti să o cinstească pe Maica Domnului printr-o sărbătoare unită cu bucuria generală a Învierii pentru că Maica Domnului L-a însoţit pe Fiul ei în toată perioada pătimirilor, suferind alături de El. A gustat întreg paharul suferinţelor, prin inima ei a trecut sabie când Şi-a văzut Fiul răstignit pe Cruce. Viaţa Maicii Domnului a fost o Golgotă plină de cruci şi de lacrimi. Prin ea se împlineşte taina cea din veac ascunsă şi totodată ea este o slavoslovie prin viaţa închinată exclusiv lui Dumnezeu.
Prin rânduială dumnezeiască, lacrimile de suferinţă ale Maicii, vărsate lângă Crucea Fiului ei, s-au prefăcut în izvor tămăduitor pentru toţi cei care cred în Hristos. Ziua de azi, prin Evanghelia ei şi prin minunea Izvorului tămăduirii, ne arată legătura dintre învierea lui Hristos şi ridicarea la cer a Maicii Sale. Nu întâmplător şi Maica Domnului a fost ridicată la cer tot în a treia zi de la Adormire.
Teologul ortodox, Pr. Michel Laroche, într-un studiu, o numea pe Fecioara Maria „izvorul vieţii sacramentale” pentru că fiind curăţită şi sfinţită de Duhul Sfânt şi fiind nedespărţită de Fiul Său – Izvorul tuturor Sfintelor Taine – ea reprezintă Icoana desăvârşită a Bisericii.
Să o rugăm pe Maica Domnului să ne îndrume, pe fiecare, spre Izvorul Vieţii!. Amin!
