Dorim tuturor fetelor şi femeilor creştine ani binecuvântaţi cu bucurii şi împliniri, cu dragoste şi ocrotire, cu liniştea pe care o aduce rugăciunea şi prezenţa Domnului în vieţile noastre!
În această Duminică aducem un pios omagiu femeilor purtătoare de miruri, celei dintâi vestitoare ale Învierii Domnului Hristos, dar şi femeii creştine purtătoare de Duh Sfânt, care dă viaţă din viaţa sa. Sfinţii evanghelişti pomenesc patru nume. Cea dintâi, care ne oferă cea mai înaltă pildă de râvnă duhovnicească, este Maria Magdalena, prima care L-a văzut pe Domnul înviat şi i-a anunţat pe apostoli. Celelalte sfinte mironosiţe sunt Salomeea, care a trăit în sfinţenie, fiind soţia lui Zevedeu şi mama Sfinţilor Apostoli Iacov şi Ioan; Ioana, soţia lui Huza, un ispravnic de la curtea lui Irod; Maria lui Cleopa, numită „cealaltă Marie”, verişoară cu Maica Domnului. Avem mărturii indirecte şi despre alte femei care au fost la mormântul Domnului în acea zi a Învierii: Marta şi Maria, cele două surori ale lui Lazăr, şi Suzana.
De la Părintele Cleopa am reţinut că, dintre marile virtuţi care le-au împodobit viaţa, cele mai alese au fost râvna lor sfântă, evlavia şi bărbăţia de suflet, toate acestea încununate cu nimbul iubirii de Hristos. De câte ori rostim „Hristos a înviat!” să ne unim glasul cu al femeilor mironosiţe, împrumutând din entuziasmul credinţei lor. Evanghelia de azi ne poartă cu gândul la strălucita noapte a Învierii, când purtătoarele de miruri, acoperite cu vălurile lor îndoliate, aleargă ca nişte umbre la mormântul Domnului. Deşi sunt îngrijorate că mormântul e pecetluit cu o piatră foarte grea, din ordinul lui Pilat, ele vin să-şi îndeplinească datoria plină de dragoste faţă de Cel răstignit. Nu se tem nici de ostaşii care păzesc mormântul, nici de întunericul nopţii, nici de ameninţarea morţii. În cântări sunt numite „uceniţele Domnului” pentru fidelitatea manifestată atât înainte cât şi după uciderea Domnului.
Răstignirea lui Iisus i-a tulburat atât de mult pe apostoli, încât au pus la îndoială tot ce crezuseră şi mărturisiseră. Pe lângă lepădarea lui Petru, avem şi exemplul ucenicilor Luca şi Cleopa, care necunoscând că Acela care le vorbeşte este Însuşi Învăţătorul, îşi arată dezamăgirea când povestesc despre moartea Lui: „Iar noi nădăjduiam că El este Cel Ce avea să izbăvească pe Israel; şi, cu toate acestea, astăzi este a treia zi de când s-au petrecut acestea” (Luca 24, 21).
Contrastul dintre ucenici şi mironosiţe este definitoriu în alegerea celor din urmă pentru a primi şi vesti primele Învierea Domnului. Ele devin primele vestitoare ale celei mai mari minuni din istoria mântuirii: Învierea.
Mulţi ar vrea să fie ucenici ai Domnului, dar fără cruce, ceea ce nu se poate. Mântuitorul le arată după înviere mâinile şi coasta Sa, cu semnele crucificării. La slujba de Paşti avem cuvintele următoare, care esenţializează Evanghelia de azi: „femeile cele gânditoare de Dumnezeu cu miruri în urma Ta au alergat”. Ele şi cu Iosif din Arimateea Îl înmormântează pe Domnul Hristos, fiind cinstitori de Dumnezeu. Asemenea lui Iosif şi femeilor mironosiţe şi noi trebuie să fim gânditori şi cinstitori de Dumnezeu.
Evanghelia acestei duminici încheie ciclul istorisirii Învierii Domnului şi în ea aflăm că iubirea lui Hristos a luat chip în mod deosebit în femeile mironosiţe şi de aceea, se poate spune că este ziua prin excelenţă a femeilor creştine, a acelora care Îl slujesc cu devotament pe Hristos, care trăiesc cu evlavie credinţa în Biserică şi sunt misionare ale acesteia. În primele secole au fost multe femei care au călcat pe urmele mironosiţelor: Antuza, mama Sfântului Ioan Gură de Aur, rămasă văduvă la 20 de ani, Monica, mama Fericitului Augustin, care s-a rugat timp de 18 ani pentru întoarcerea fiului din cărările păcatului, Nona, mama Sfântului Grigorie Teologul, Emilia, mama Sfântului Vasile cel Mare, împărăteasa Elena, mama Sfântului Împărat Constantin şi exemplele pot continua până în zilele noastre. Un gânditor creştin spunea: „daţi-mi o generaţie de mame bune şi voi schimba faţa lumii”. Un mare retor păgân din secolul al IV-lea, Libanius, impresionat de viaţa femeilor creştine din vremea lui a spus: „Priviţi, ceruri, ce femei devotate au creştinii!”. Putem spune cu certitudine că Hristos a ridicat femeia din starea de inferioritate pe care o avea în lumea antică, reabilitând-o ca soţie şi ca mamă.
Pentru aceste considerente să ne rugăm: „Doamne, dă-ne femei, soţii şi mame, care să poarte în familii mirul faptelor bune, al credinţei şi al iubirii, iar pe noi fă-ne să înţelegem că nu este alt temei al întâietăţii decât iubirea dusă până la sacrificiul de sine”.
Dorim tuturor fetelor şi femeilor creştine ani binecuvântaţi cu bucurii şi împliniri, cu dragoste şi ocrotire, cu liniştea pe care o aduce rugăciunea şi prezenţa Domnului în vieţile noastre!
