Creştinul caută modele care să îl inspire. Noi avem prilejul de a urma un model de creştin rugător şi postitor, de apologet şi mărturisitor al credinţei, înzestrat cu smerenie, ascultare, blândeţe şi nădejde.
Rugăciunea este o stare de prezență continuă a lui Iisus în mintea rugătorului. „Numele Fiului lui Dumnezeu este mare şi fără de hotar şi susţine întregul univers", afirmă Păstorul lui Herma, un text din vremea Bisericii primare, de la sfârșitul secolului I și începutul secolului al II-lea. Înţelegem aşadar că numele este putere. La botez fiecare dintre ortodocși primește un nume. De cele mai multe ori, așa după cum este și indicat de către Biserică, primim numele unui sfânt. Conform aceluiași principiu, la sfințirea locului unei biserici, aceasta este așezată sub ocrotirea lui Dumnezeu, a Maicii Domnului, dar și sub ocrotirea unui sfânt sau sub egida unei sărbători din calendarul ortodox în mod concret.
Cu prilejul sfințirii bisericii noastre, la 11 mai 2014, paraclisul aflat la demisol, a primit ca ocrotitor pe Sfântul Mărturisitor Ioan Rusul. O biserică are un hram principal, căruia i se adaugă și altele, conform numărului de sfinte altare din clădire sau complexul bisericesc. Acest statut îl circumscrie și pe candidatul la preoție, când este hirotonit pe seama unui sfânt altar, înaintea căruia va sluji comunității în care este mandatat de către episcopul locului.
Prin rânduiala lui Dumnezeu, unul dintre sfinţii “noi” ai Ortodoxiei devenea ocrotitorul nostru. Nu doar al paraclisului, ci al tuturor celor care vor înălţa rugăciuni în acest sfânt lăcaş. Fiecare dintre noi poate mărturisi lucrarea sfinţilor în propria viaţă. Acest considerent şi expresia vieţii jertfelnice a Sfântului Ioan, precum şi toate minunile săvârşite de-a lungul timpului în diferite locuri, îl transpun pe Sfântul Ioan în sfântul nostru.
Creştinul caută modele care să îl inspire. Noi avem prilejul de a urma un model de creştin rugător şi postitor, de apologet şi mărturisitor al credinţei, înzestrat cu smerenie, ascultare, blândeţe şi nădejde. Un astfel de trăitor al lumii a fost Ioan. S-a născut în teritoriul actual al Ucrainei, pe la anul 1690, este numit Rusul pentru faptul că locul său de obârşie era parte a Ţaratului Rusesc şi a fost luat prizonier de către tătari în luptele pentru dezrobirea Azovului. Robia sa din Prokopion (actualul Ürgüp din Turcia) l-a mutat la 21 de ani într-un grajd, pe care şi l-a ales ca locuinţă. A trăit aici până la 27 mai 1730, când după ce s-a împărtăşit cu Sfintele Taine a îmbrăţişat veşnicia. La doar 40 de ani!
Nu o să enumărăm nici minunile săvârşite de sfânt, nici binefacerile pe care le-au primit cei care l-au cercetat în rugăciune, ci subliniem cu tărie că suntem ocrotiţi de un sfânt, care a primit veşnicia de tânăr.
Privind către Sfântul nostru, putem descoperi măcar două coordonate ale vieţii noastre parohiale care are nevoie mai întâi să rămână adunare euharistică, fundamentată pe asumarea adevărului biblic şi patristic, iar în al doilea rând să ne facă îndrumători sau lumini pentru ceilalți, prin ascultarea de Dumnezeu, mai ales într-o lume tulbure, care parcă dorește să-și schimbe în mod eronat identitatea.
