Dar voi, iubiţilor, zidiţi-vă pe voi înşivă, întru a voastră prea sfântă credinţă, rugându-vă în Duhul Sfânt. (Iuda 1, 20)
Dintre multele definiți ale rugăciunii, am ales una rostită de Sfântul loan de Kronstadt:
Rugăciunea este respirația sufletului, la fel ca aerul; este ca o respirație firească a trupului. Respirăm în Duhul Sfânt. Nici măcar un singur cuvânt al rugăciunii nu poți să-l spui din toată inima fără Duhul Sfânt. Rugându-te, față către față cu Domnul grăiești, și dacă ai credință deschisă și dragoste sinceră în timp ce grăiești, în același timp respiri în El, cerând bunătățile duhovnicești ale Duhului Sfânt. Când te așezi la rugăciune împovărat cu multe păcate și cuprins de deznădejde, roagă-te plin de încredințare, cu duh fierbinte, amintindu-ți atunci că Însuși Duhul lui Dumnezeu ne ajută nouă în neputințele noastre, mijlocind pentru noi cu suspinuri de negrăit. Când iei aminte cu credință că în noi lucrează Duhul lui Dumnezeu, atunci lacrimile umilinței curg din ochii tăi și în inimă vei simți pace, dulceață, îndreptare și bucurie în Duhul Sfânt; atunci vei striga din inimă, grăind: „Avva Părinte!”.
Fiind sub ocrotirea lui Dumnezeu Sfântul Duh, vă oferim câteva dintre rugăciunile pe care le rostim atunci când ne aşezăm în dialog cu El.
Rugăciunea Împărate Ceresc
Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.
Rugăciune (din Tradiţie)
Împărate Ceresc, Preabunule Mângâietorule, Duhule al adevărului, Cel ce din Tatăl mai înainte de veci purcezi şi întru Fiul pururea Te odihneşti; nepărtinitorule Izvor al darurilor celor dumnezeieşti, pe care le împărţi precum voieşti; prin care şi noi nemernicii ne-am sfinţit şi ne-am uns în ziua botezului nostru. Caută spre rugăciunea robilor Tăi, vino la noi şi Te sălăşluieşte întru noi şi curăţeşte sufletele noastre, ca să putem a ne face locaş Preasfintei Treimi.
Aşa, o Preabunule, nu Te scârbi de necurăţia noastră, nici de rănile păcatelor; ci le tămăduieşte pe ele cu ungerea Ta cea atotvindecătoare. Luminează mintea noastră, ca să cunoaştem deşertăciunea lumii şi a celor ce sunt în lume; înviază ştiinţa noastră, ca neîncetat să vestească nouă ceea ce se cuvine, a face şi ce se cuvine a lepăda; îndepărtează şi înnoieşte inima noastră, ca să nu izvorască mai mult ziua şi noaptea gânduri rele şi pofte necuvioase. Îmblânzeşte trupul şi stinge cu insuflarea Ta cea dătătoare de rouă văpaia patimilor, prin care se întunecă în noi Chipul cel preascump al lui Dumnezeu.
Iar duhul lenevirii, al mâhnirii, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert goneşte-l de la noi. Și ne dă nouă duhul dragostei şi al răbdării, duhul blândeţii şi al dreptăţii, ca îndreptând inimile cele slăbite şi genunchii, fără de lenevire să călătorim pe calea sfintelor porunci. Și aşa, ferindu-ne de tot păcatul şi împlinind toată dreptatea, să ne învrednicim a primi sfârşit creştinesc şi neruşinat şi a intra în Ierusalimul cel Ceresc, iar acolo a ne închina Ţie, împreună cu Tatăl şi cu Fiul, cântând în vecii vecilor: Treime Sfântă, slavă Ţie!
Rugăciunea către Sfântul Duh (din rugăciunile de seară)
Doamne, Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhule adevărate, milostivește-Te spre mine, păcătosul robul Tău, și mă miluiește și-mi iartă mie, nevrednicului, toate câte am greșit Ție astăzi ca un om, și nu numai ca un om, ci și mai rău decât necuvântătoarele, păcatele mele cele de voie și cele fără de voie, cele știute și cele neștiute, care sunt din tinerețe și din obiceiul cel rău și care sunt din voia cea slobodă și din lene; ori de m-am jurat cu numele Tău, ori de L-am hulit în gândul meu, sau pe cineva am ocărât, sau pe cineva am clevetit în mânia mea, sau am mâhnit, sau de ceva m-am mâniat, sau am mințit, sau fără de vreme am dormit, sau vreun sărac a venit la mine și nu l-am socotit, sau pe fratele meu l-am mâhnit, sau m-am sfădit, sau pe cineva am osândit, sau m-am mărit, sau m-am trufit, sau m-am mâniat, sau, stând la rugăciune, mintea mea s-a îngrijit de vicleniile acestei lumi, sau răzvrătire am cugetat, sau prea m-am săturat, sau m-am îmbătat, sau nebunește am râs, sau ceva rău am cugetat, sau frumusețe străină am văzut și cu dânsa mi-am rănit inima, sau ce nu se cuvine am grăit, sau de păcatul fratelui meu am râs, iar păcatele mele sunt nenumărate, sau de rugăciune nu m-am îngrijit, sau altceva rău am făcut și nu-mi aduc aminte; că acestea toate și mai mari decât acestea am făcut. Miluiește-mă, Stăpâne și Făcătorul meu, pe mine leneșul și nevrednicul robul Tău, și mă ușurează, și mă slobozește și mă iartă, ca un bun și de oameni iubitor. Ca în pace să mă culc și să dorm eu, păcătosul și necuratul și ticălosul, și să mă închin și să cânt și să preaslăvesc preacinstitul Tău nume, împreună cu al Tatălui și cu al Unuia-Născut Fiului Lui, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Rugăciune către Duhul Sfânt a Părintelui Sofronie Saharov
Duhule Sfinte, Atotputernice Dumnezeule, Mângâietorului Milostive şi Apărătorule Atotputernic, Dătătorule de Înţelepciune şi Lumină a Descoperirii, Care prin pogorârea Ta ai adus marginile lumii la singura cunoştinţă adevărată a lui Dumnezeu, vino şi te pogoară peste noi care plângem după tine pururea, luminându-ne şi sfinţindu-ne, tămăduindu-ne şi mângâindu-ne cu mângâierea Ta!
Rugăciune către Preasfântul Duh a Sfântului Simeon Noul Teolog
Vino, lumină adevărată, vino, viață veșnică, vino, taină nerostită, comoară fără de nume, chip dincolo de orice înțelegere, bucurie fără de sfârșit, vino, lumină neînserată, așteptare neînșelătoare a celor ce vor aduce mântuirea! Vino, ridicare a celor căzuți, vino, înviere a celor morți, vino, Atotputernice, Care pe toate le-ai făcut și pe toate le prefaci numai cu voia Ta! Vino, Cel Ce nu poți fi văzut, nici atins, Cel pururea nemișcat, dar Care Te miști pentru a Te pogorî la noi, cei ce viețuim în iad! Vino, nume mult dorit și îndelung slăvit, vino, bucurie veșnică, vino, cunună neveștejită! Vino, Tu, pe Care atât Te-a dorit și Te dorește mult chinuitul meu suflet, Tu, Care m-ai despărțit de toate cele ale lumii și Care m-ai învrednicit să Te doresc pururea! Vino, suflarea și viața mea, vino, mângâiere a sărmanului meu suflet, vino, bucuria, slava și nesfârșita mea dulceață!
Rugăciuni la Împărtăşanie, pe care le rostea Sfântului Simeon Noul Teolog:
1) Rugăciune de taină, de chemare a Sfântului Duh
Vino, lumina cea adevărată, vino, viață veșnică, vino, taină ascunsă, vino, comoară nenumită, vino, faptă negrăită, vino, Persoană neînțeleasă, vino, veselie veșnică, vino, lumina cea neînserată, vino, nădejdea cea adevărată a celor ce se vor mântui, vino, ridicarea celor ce zac, vino, învierea morților, vino, Cel puternic, Cel ce pururea face toate și le preface și le preschimbă numai cu voia!
Vino, Cel cu totul nevăzut, neatins și nepipăit, vino, Cel ce pururi rămâi nemișcător, dar Care în fiecare clipă Te miști și vii la noi, cei ce zăcem în iad,
Cel mai presus de toate cerurile, vino, Nume mult dorit și mult rostit, căci ne este cu totul cu neputință să fie spus de noi ceea ce ești sau să fie cunoscut de noi Cine sau cum ești.
Vino, bucurie veșnică, vino, cunună neveștejită, vino, porfiră a Marelui Dumnezeu și Împăratul nostru, vino, cingătoare bătută cu diamante și pietre scumpe, vino, încălțare neapropiată.
Vino, hlamidă împărătească, cu adevărat dreapta împărătească!
Vino, Cel de Care a însetat și însetează ticălosul meu suflet, vino, Cel Singur la cel singur, fiindcă sunt singur, precum vezi!
Vino, Cel ce m-ai despărțit de toate și m-ai făcut singuratic pe pământ, vino, Cel ce Te-ai făcut întru mine dor și m-ai făcut să Te doresc pe Tine, Cel cu totul neapropiat!
Vino, suflarea mea și viața, vino, mângâierea smeritului meu suflet,
bucură-te bucuria și slava și neîncetată desfătarea mea!
2) Rugăciune de mulțumire către Sfântul Duh
Mulțumesc Ție că Te-ai făcut un singur duh cu mine, neamestecat, neschimbat, fără de schimbare, Dumnezeu mai presus de toate şi Însuți Tu Te-ai făcut tuturor toate pentru mine, hrană negrăită și necheltuită, vărsându-Se veșnic pe buzele sufletului meuși izvorând în izvorul inimii mele, haină fulgerând și arzând pe demoni, curățire care prin nestricăcioase și sfinte lacrimi mă speli pe mine, a Căruia venire se dăruiește celor cărora li Te arăți. Îți mulțumesc Ție că îmi ești lumină neînserată și soare neapus, neavând unde să Te ascunzi, Tu, Cel ce umpli de slava Ta toate.
Căci niciodată nu Te-ai ascuns de cineva, ci noi pururea ne ascundem de Tine, nevoind să venim la Tine. Căci unde Te vei și ascunde Cel ce nu ai nicăieri loc de odihnă? Sau pentru ce Te-ai ascunde, Tu, Cel ce niciodată nu Te-ai scârbit de cineva, nici nu Te-ai întors de la cineva?
Acum, așadar, sălășluiește Stăpâne întru mine și locuiește și rămâi neîncetat, nedespărțit, până la sfârșit întru mine, robul Tău, ca și eu să mă aflu la ieșirea mea și după ieșirea mea, întru Tine, Bunule, și să împărățesc împreună cu Tine, Dumnezeu, Cel mai presus de toate!
3) Rugăciune stăruitoare
Rămâi, Stăpâne, și nu mă lăsa pe mine singur, ca să nu vină vrăjmașii mei, cei ce caută pururea să înghită sufletul meu, ci găsindu-Te pe Tine locuind în mine, să fugă cu tot dinadinsul și să nu poată nimic împotriva mea, văzându-Te pe Tine,
Cel mai puternic decât toate, stând înlăuntrul casei smeritului meu suflet. Da, Stăpâne, cum Ți-ai adus aminte de mine când eram în lume și pe mine, necunoscătorul, Tu Însuți m-ai ales și m-ai despărțit de lume și m-ai pus pe mine înaintea feței Tale, la fel și acum, stai înlăuntrul meu pururea și păzește-mă neclintit prin sălășluirea Ta, pentru ca văzându-Te neîncetat eu, cel mort, să trăiesc, și avându-Te pe Tine eu, săracul, pururea să mă îmbogățesc și atunci voi mai bogat decât toți împărații, mâncându-Te pe Tine și bându-Te și în fiecare clipă îmbrăcându-mă cu Tine, ca să trăiesc și să mă desfătez cu bunătăți negrăite, că Tu ești tot binele și toată slava și toată desfătarea și Ție se cuvine slava, Sfintei și Celei de o ființă și de viață făcătoare Treimi, cinstită întru Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, cunoscută, închinată și slujită de toți credincioșii acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Rugaţi-vă cu pace şi bucurie!