Îi mulțumim Preasfintei Treimi pentru posibilitatea de a fi alături de enoriașii aflați în situații dificile și de cei pe care Dumnezeu ni i-a adus în prag!
În această perioadă atât de înălțătoare duhovnicește, dar atât de dificilă din punct de vedere comunitar, prin prisma situației medicale, Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” Gară din Piatra-Neamț continuă misiunea filantropică pentru familiile sau persoanele singure aflate în pragul sărăciei.
Miercuri, 15 aprilie 2020, cele 50 de familii aflate în evidența noastră, au primit pachete cu alimente, donate de credincioşi sau achiziţionate cu sume de bani din fondul parohial. Pachetele au conținut: cotlete de porc, pulpe de pui, cașcaval, brânză, paste făinoase, zahăr, orez, ulei, prăjituri, cozonaci, mălai, făină de grâu, pâini și, pentru hrana sufletească, cărți de rugăciuni.
Pachetele au fost împărțite la biserică reprezentanților beneficiarilor sau acasă, prin voluntari, persoanelor în vârstă sau nedeplasabile, cu respectarea normelor de igienă a produselor alimentare și de protecție împotriva răspândirii virusului Covid-19.
Pachete cu alimente de bază, constând în ulei, făină de grâu, mălai și pâini, au fost oferite și altor persoane care ne-au cerut sprijin, în cursul lunilor martie și aprilie ale acestui an.
Îi mulțumim Preasfintei Treimi pentru posibilitatea de a fi alături de enoriașii aflați în situații dificile și de cei pe care Dumnezeu ni i-a adus în prag, mulțumim puținilor donatori, dată fiind situația prin care trecem, ostenitorilor care au pregătit aceste daruri, voluntarilor, și vă dorim tuturor sărbători cu folos trupesc și sufletesc.
Hristos a înviat!