Îi prăznuim după cuviinţă pe Sfinţii Trei Ierarhi şi ne rugăm ca, acolo la tronul slavei unde sunt ei, să ne pomenească pentru iertarea păcatelor noastre şi pentru mântuirea pe care o aşteptăm de la Dumnezeu.
Sfânta noastră Biserica prăznuieşte în ziua de 30 ianuarie pe Sfinţii Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu cuvântătorul şi pe Ioan Gură de Aur, pe aceşti stâlpi ai credinţei noastre, pe cei cei care s-au învrednicit să conducă turma lui Hristos pe calea cea bună, în vremuri de mari cumpene.
Încă din primele zile ale creştinismului, începând cu martiriul Sfântului Ştefan, şi continuând secole de-a rândul, sângele creştinilor a curs, Biserica lui Hristos fiind clădită pe jertfa tuturor acestor mucenici. Chiar şi după Edictul de la Milano din anul 313, tulburările au persistat. Lupta împotriva Bisericii a continuat din interiorul ei, prin erezii şi prin diferite forme de alterare a credinţei şi a vieţii creştine, luptă ce o ducem şi astăzi. Rând pe rând, Arie, Eunomie, Macedonie, Apolinarie, Nestorie şi toţi ceilalţi eretici au atacat adevărurile fundamentale ale credinţei. Dar, la vreme de cumpănă, intervine Dumnezeu prin oamenii pe care i-a rânduit. Astfel de oameni aleşi au fost şi cei trei ierarhi pe care îi numim noi, Biserica, sfinţi şi mari.
Deşi cei trei sfinţi ierarhi se sărbătoresc distinct: Sfântul Vasile cel Mare la 1 ianuarie, Sfântul Grigorie Teologul la 25 ianuarie, iar Sfântul Ioan Hrisostom la 13 noiembrie şi 27 ianuarie, din secolul al XI-lea, înţeleptul mitropolit Ioan al Evhaitelor, în urma unor minunate arătări ale Sfinţilor Trei Ierarhi, a rânduit, pomenirea laolaltă a sfinţilor, pe 30 ianuarie.
Opera literară, exegetică şi apologetică, stă la baza învăţăturii de credinţă a Bisericii. Ei au îmbinat armonios înţelepciunea clasică grecească cu tradiţia şi credinţa creştină. Sfântul Vasile cel Mare a apărat dumnezeirea Duhului Sfânt şi a Fiului şi a fost primul care a făcut o distincţie clară între fiinţă şi energie, descoperindu-ne că noi Îl cunoaştem pe Dumnezeu doar în lucrările Sale. Sfântul Grigorie de Nazianz participă la formularea teologică a dogmei Sfintei Treimi. Sfântul Ioan Gură de Aur pune un accent deosebit pe demonstrarea modului în care Dumnezeu intervine şi lucrează prin pronia Sa asupra Bisericii, asupra vieţii credincioşilor, de asemenea pe doctrina socială a Bisericii şi pe experienţa comuniunii ecleziale.
Teologia propovăduită de ei este dinamică, îmbinând idei teoretice şi practice, încât apropierea de Dumnezeu are mai multe aspecte: Sfântul Vasile cel Mare are teologia Duhului Sfânt, teologia tradiţiei lucrătoare, teologia spiritualităţii monastice, teologia umanismului creştin; Sfântul Grigorie de Nazianz vine cu teologia Sfintei Treimi, teologia slujirii preoţeşti sau a preotului-teolog; Sfântul Ioan Hrisostom vine cu teologia preoţiei, teologia cuvântului, teologia moralei creştine, teologia slujirii.
Biserica spune că Sfântul Vasile este mâna care lucrează, Sfântul Grigorie este mintea care gândeşte, iar Sfântul Ioan este gura care vorbeşte. Sărbătoarea adună ca într-un singur glas, cele trei chemări ale Ortodoxiei: chemarea călugărească a Sfântului Vasile cel Mare, înalta teologie a Sfântului Grigorie Teologul şi evanghelia practică a Sfântului Ioan Gură de Aur. Doi dintre sfinţi au îmbogăţit şi dimensiunea liturgică: Sfântul Vasile cel Mare şi Sfântul Ioan Gură de Aur au alcătuit două dintre cele trei liturghii ale Bisericii Ortodoxe.
Sfinții Trei Ierarhi ne oferă şi azi modele autentice de trăire creştină, indiferent de poziția socială sau demnitatea în care ne aflăm. Au sublinat permanent importanţa păcii în lume: Sfântul Vasile ne învaţă că bunul păcii este un lucru mare şi minunat şi vrednic de cercetat de cei care-L iubesc pe Domnul, Sfântul Grigorie Teologul numeşte pacea „prietenă scumpă” şi nu găseşte nimic asemănător cu ea, iar Sfântul Ioan Gură de Aur socoteşte pacea ca mamă a tuturor bunurilor şi temelie a bucuriei şi darul cel mai minunat al sufletului omenesc.
Din aceste câteva motive îi prăznuim după cuviinţă pe Sfinţii Trei Ierarhi şi ne rugăm ca, acolo la tronul slavei unde sunt ei, să ne pomenească pentru iertarea păcatelor noastre şi pentru mântuirea pe care o aşteptăm de la Dumnezeu.
