Marea lecţie a vieţii Mariei Egipteanca este despre forţa pocăinţei. Viaţa ei ne dovedeşte că a fost o femeie curajoasă. Coborâse în iadul cel mai adânc şi nemaiavând unde se duce în jos, a ales să schimbe sensul vieţii sale. Avem nevoie să facem şi noi legătura între drumul către înviere şi renunţarea la lumea falsă, care oferă doar impresia unei realităţi, una contrafăcută după voia celui rău.
Duminica a V-a din Postul Mare ne oferă ca exemple de urmat doi sfinţi, deşi este numită a Sfintei Maria Egipteanca. Alături de aceasta îl avem model pe Sfântul Zosima, duhovnicul ei. Existenţa lor este plasată în veacurile V-VI, iar biografia lor a fost scrisă de Sfântul Sofronie, erudit patriarh al Ierusalimului, care a trăit între anii 550-638. Pomenirea Cuvioasei Maria se face în Biserică încă din secolul a VI-lea, ea fiind aşezată în calendar la data de 1 aprilie.
Din biografie aflăm că avea 29 de ai când a pornit către Ierusalim, din Alexandria. Deși plecase de acasă de la 12 ani, Maria trăise o viață desfrânată timp de 17 ani. Faptul că nu a putut intra în biserică, să se închine Sfintei Cruci, a izvorât în sufletul și în mintea ei părerea de rău și dorința schimbării. După ce a luat această hotărâre, s-a închinat și a plecat spre Iordan. După spovedanie și împărtășire a plecat în pustu, unde a trăit 47 de ani până la momentul întâlnirii cu Zosima ieromonahul. Asemenea credință a avut Maria și atât de mult s-a lipsit de cele lumești, purtând canonul pocăinței, încât mergea pe apa Iordanului ca pe uscat. În anul următor întâlnirii cu Zosima, în Joia Mare primește de la acesta Sfânta Împărtășanie. Se împărtășea din nou după 48 de ani! Iar în următorul an, ieromonahul o găsește neînsuflețită, păzită de un leu, având alături scris în nisip: „Părinte Zosima, îngroapă, te rog corpul smeritei Maria în acest loc și te roagă Domnului pentru mine! Am trecut la Domnul după împărtășire, la 1 aprilie.”
Aşadar, după o călătorie de 76 de ani prin această viaţă, Sfânta Maria Egipteanca s-a mutat la Domnul în anul 431. Viaţa ei ne dovedeşte că a fost o femeie curajoasă. Coborâse în iadul cel mai adânc şi nemaiavând unde se duce în jos, a ales să schimbe sensul vieţii sale. A mers cu curaj până la capăt. Momentul care marchează schimbarea majoră îl constituie dorinţa de a se închina la altarul de jertfă al lui Hristos. La început ea nu poate intra în biserică pentru că în adâncul ei, în realitatea vie a unei persoane, intraseră în conflict două lumi: lumea harului lui Dumnezeu şi lumea iadului, a păcatului, a murdăriei. Acolo, în sufletul ei, s-au ciocnit cerul şi iadul.
Viaţa Mariei Egipteanca este şi o pildă că frumuseţea folosită ca mijloc de seducţie, însoţită de o afectivitate dezordonată, devine o capcană sigură prin care diavolul vânează suflete. Este limpede că frumuseţea sufletească ne ajută să atingem scopul cu care Dumnezeu ne-a adus pe lume: mântuirea. Lumea va fi mai bună când părinţii îşi vor dori ca fiii şi fiicele lor să fie o lumină pentru ceilalţi.
Marea lecţie a vieţii Mariei Egipteanca este despre forţa pocăinţei. Aceasta i-a adus sfintei darul „înainte vederii”, aşa încât i s-a adresat lui Zosima pe nume. Pentru duhovnicul ei, dar şi pentru noi cei care avem impresia uneori că suntem mai îmbunătăţişi sufleteşte decât alţii, viaţa Cuvioasei Maria reprezintă o lecţie de smerenie. Pocăinţă ei, atât de intensă şi de îndelungată, să ne fie exemplu de urmat în viaţă, iar încununarea ei cu nimbul sfinţeniei să ne umple de speranţă şi de iubire, înţelegând mai bine taina Chipului lui Dumnezeu aşezat în fiecare om. Important e ca omul „să-şi vină în sine”, să reintre în firea lui cea adevărată, să-şi cerceteze conştiinţa. Plânsul îndelungat din pustie a compensat ani în care glasul conştiinţei Mariei a strigat în zadar împotriva patimii desfrânării, care creştea în ea înfricoşător de mult, ca un cancer al sufletului.
Înainte de a fi judecători ai semenilor noştri, să admirăm puterea de convertire lăuntrică, a Cuvioasei Maria Egipteanca, până la nivelul sfinţeniei şi să-i urmăm pilda vieţii ei îmbunătăţite. Dragostea tinde către lumină, către iubire şi prin ele află făgăduinţele vieţii veşnice. Păcatul caută un adăpost ascuns în întuneric.
Avem nevoie să facem şi noi legătura între drumul către înviere şi renunţarea la lumea falsă, care oferă doar impresia unei realităţi, una contrafăcută după voia celui rău. Trebuie să aşezăm în minte îndemnul Sfântului Apostol Pavel, care scria romanilor: „să nu vă potriviţi cu acest veac, ci să vă schimbaţi prin înnoirea minţii, ca să deosebiţi care este voia lui Dumnezeu, ce este bun şi plăcut şi desăvârşit.”
Trăim sau nu metanoia, adică schimbarea gândirii şi a faptelor, convertirea la Dumnezeu? Părerea de rău, căinţa, înseamnă să te potriveşti cu ideea transformării. Altfel, e doar amăgire.
Sfânta Treime care i-a iertat păcatele Mariei Egipteanca şi a primit-o în rândul sfinţilor, care pe toate le înnoieşte şi le sfinţeşte, să reverse peste noi toţi milostivirea şi harul cel curăţitor de păcate!
Preacuvioasă Maică Maria Egipteanca, roagă-te lui Dumnezeu peste noi. Amin!
