Sfântul Gheorghe este, prin viaţa sa modelul de oştean al lui Hristos. Viaţa pilduitoare şi moartea martirică sunt un imbold de curaj, bărbăţie şi statornicie în trăirea creştină pentru toţi cei care s-au înregimentat în armata Domnului Iisus.
Hristos a înviat!
În această slăvită şi Mare Săptămână Luminată, ne bucurăm inimile şi gândurile cu prăznuirea unuia dintre cei mai îndrăgiţi sfinţi ai Bisericii.
La sfârşitul secolului al III-lea, într-o familie nobilă de creştini din Beşrut, în Capadocia, se năştea Gheorghe. Tatăl, Gerontius, moare de tânăr, iar mama, Polihronia, alături de copil, se întorc în oraşul natal, Diospolos – Lydda (astăzi Lod), în Palestina, unde familia avea importante proprietăţi. Aici, mama s-a îngrijit să-i ofere copilului o educaţie aleasă. Tânărul Gheorghe a urmat cariera tatălui, intrând în armata imperială. La doar 30 de ani, datorită comportamentului şi inteligenţei sale, a fost avansat la rangul de tribun (azi colonel), iar mai apoi la rangul de comite, echivalent cu titlul de conte.
Într-un timp al persecuţiilor iniţiate de Diocleţian și continuate de Galeriu şi Liciniu, Gheorghe îşi mărturiseşte credinţa, fiind întemniţat şi supus diferitelor torturi, pentru apostaziere. Răbdarea şi seninătatea cu care le-a îndurat a determinat pe unii dintre cei din jurul său să adere la creştinism.
În temniţă s-a atins de trupul unui deţinut care murise în celula sa şi l-a înviat. Alexandra, soţia lui Diocleţian, auzind de această minune, contrar voinţei soţului ei, s-a botezat. Această alegere a fost urmată, după ani de insistenţe pentru renunţarea la creştinism, de condamnarea la moarte, în anul 315, de către Liciniu. Mărturiile aghiografilor spun că tot atunci a fost martirizat şi Sfântul Gheorghe, deşi, data convenită în majoritatea cazurilor este 23 aprilie 303.
Unele surse plasează martiriul în cetatea Nicomidia, după ruperea de către Gheorghe, a pergamentului pe care era scris Edictului de persecuţie al creştinilor.
Cultul său avea amploare în secolul al V-lea, fiind menţionate: un altar la Lydda, o inscripţie în limba greacă la Zorava sau Ezra, în provincia romană Arabia, o alta în Sakkaia – Maxianopolis, o alta în Cezareea Eitha, tot în Arabia. Cea mai veche biserică dintre cele din Constantinopol ridicate în cinstea Sfântului Gheorghe este cea atribuită împăratului Constantin cel Mare, cel care zidise una şi pe locul mormântului Sfântului Gheorghe din Palestina; unii dintre istorici atribuie construirea mamei împărătese, Sfânta Elena. Oricum, cultul avea ca punct central această biserică, în care se aflau şi sfintele sale moaşte, strămutate mai târziu, în marea lor parte, la Constantinopol.
A fost luat de către domnitori ca ocrotitor în lupte, ceea ce avea să se observe şi în literatură. Legenda Aurea – Legenda de Aur scrisă de Jacobus de Voragine (1230-1298) a devenit cea mai populară şi mai răspândită carte religioasă din Evul Mediu, ceea ce a contribuit la răspândirea cultului Sfântului Mare Mucenic Gheorghe în rândul credincioşilor. Autorului i se datorează răspândirea legendei despre lupta Sfântului Gheorghe cu balaurul din cetatea Sylene. Balaurul era întruchiparea răului, fiind similar dragonului european sau hidrei greceşti. Mulţi cercetători văd în biruirea balaurului simbolizarea victoriei repurtate de creştinătate asupra păgânismului. Cea mai timpurie reprezentare a acestei legende datează de la începutul secolului al XI-lea, fiind descoperită în Capadocia, iar prima consemnare literară se găseşte într-un manuscris georgian din acelaşi veac.
A devenit ocrotitor al Angliei, în 1222, prin decizia lui Richard Inimă de Leu, al Georgiei, în secolul al XIV-lea, al Greciei, al Albaniei, al Portugaliei, al Rusiei şi al altora, dar şi al unor oraşe, dintre care amintim: Barcelona, Genova, Rio de Janeiro, Liov, Londra şi altele. Creştinii arabi din Palestina au pe frontispiciul caselor efigia Sfântului, iar musulmanii din Lod îl consideră sfânt: Mar Girgius.
În România este cinstit ca ocrotitor în Botoşani, Timişoara, Drobeta Turnu Severin, Hârlău, Giurgiu, Tecuci şi altele. În istoria noastră imaginea Sfântului Gheorghe doborând balaurul a fost reprezentată şi pe steagul Voievodatului Moldovei, încă din timpul Sfântului Voievod Ştefan cel Mare. Dovadă ne stau steagul dăruit Mănăstirii Zografu din Sfântul Munte Athos și cel păstrat în Muzeul Militar din Bucureşti.
Sfântul Gheorghe este, prin viaţa sa şi prin imaginea iconografică, modelul de oştean al lui Hristos. Viaţa pilduitoare şi moartea martirică sunt un imbold de curaj, bărbăţie şi statornicie în trăirea creştină pentru toţi cei care s-au înregimentat în armata Domnului Iisus.
Ca un izbăvitor al celor robiți și celor săraci ocrotitor, celor bolnavi doctor, conducătorilor ajutător, purtătorule de biruință, Mare Mucenice Gheorghe, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
