Dorim ca minunea Rusaliilor să se repete şi în zilele noastre, în viaţa fiecăruia dintre noi, şi cerem lui Dumnezeu bucurie pentru toţi enoriaşii noştri, ctitorii, binefăcătorii, ostenitorii şi închinătorii bisericii noastre. La mulţi ani tuturor!”
Parohia noastră a serbat astăzi, 7 iunie 2020, hramul principal al bisericii. Prăznuirea Pogorârii Sfântului Duh a debutat cu Vecernia unită cu Litia, sâmbătă, 6 iunie 2020, săvârşite în sobor, pe esplanada bisericii. Ziua de duminică a cuprins slujirea Utreniei, a Sfintei Liturghii şi a Vecerniei din Duminica Rusaliilor, având în vedere că în bisericile de mir, Vecernia, în această zi, se face îndată după Liturghie.
La finalul slujbelor părintele paroh Gheorghiţă Mocanu a mulţumit tuturor celor prezenţi şi celor implicaţi în organizarea sărbătorii.
„Prezenţa noastră de astăzi la sfânta rugăciune este un semn viu al Pogorârii Sfântului Duh şi al lucrării Lui în Biserică. Vă mulţumim, dragii noştri, că aţi fost alături de noi şi împreună cu noi la hramul bisericii noastre. Cu puţin timp în urmă, la 27 mai, l-am serbat pe ocrotitorul paraclisului, pe Sfântul Ioan Rusul. Aşa a binevoit Dumnezeu, să ne bucurăm de Pogorârea Sfântului Duh şi de mijlocirea Sfântului Ioan. Avem două sărbători – hramuri – frumoase, care sunt celebrate de oameni frumoşi, de oameni minunaţi, aşa cum sunteţi dumneavoastră.
La acest moment de sărbătoare Îi mulţumim Bunului Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh pentru toate binefacerile pe care ni le-a dăruit, pentru oamenii minunaţi pe care îi avem împrejur, aici şi acum, cât şi în fiecare zi, în care eforturile fiecăruia se văd mai puţin. Tot ceea ce vă încântă ochii şi vă aduce odihnă sufletească este din timpul, din dragostea şi din jertfa iubitorilor bisericii noastre, domni şi doamne care îi dau lui Dumnezeu ce au mai bun, aşa cum facem fiecare dintre noi, când ne raportăm la relaţia noastră cu Dumnezeu: îngrijitori, colaboratori, slujitori, binefăcători şi prieteni – casnici ai Domnului, Îi mulţumim Domnului că am gustat aseară din litia binecuvântată şi pecetluită cu însemnul Sfântului Duh şi că ne-am împărtăşit astăzi cu Trupul şi Sângele Domnului, mulţumim celor care au împodobit alături de noi biserica cu flori şi crengi de tei, celor care îngrijesc şi înfrumuseţează spaţiul bisericii şi celor care au fost în duh de rugăciune cu noi în ultima perioadă şi în mod deosebit acum, la ceasul sărbătorii noastre. Îi îmbrăţişăm pe toţi, pe ei şi pe dumneavoastră, cu căldura recunoştinţei şi a rugăciunilor noastre.
Vă aşteptăm neîncetat în casa Domnului Dumnezeului nostru Celui Viu, cu toată dragostea noastră, la Sfintele Taine, care pentru un moment au fost oferite într-un mod înstrăinat de sensul cunoscut al comuniunii noastre în Duhul Sfânt. Suntem acum şi aici pentru dumneavoastră, pentru a ne împărtăşi cu Sfintele Taine, pentru bucuria deplină a comuniunii.
Dorim ca minunea Rusaliilor să se repete şi în zilele noastre, în viaţa fiecăruia dintre noi, şi cerem lui Dumnezeu bucurie pentru toţi enoriaşii noştri, ctitorii, binefăcătorii, ostenitorii şi închinătorii bisericii noastre. La mulţi ani tuturor!”
Credincioşii prezenţi au primit ramuri verzi de tei, binecuvântate, care simbolizează darurile bogate ale Sfântului Duh. Obiceiul binecuvântării ramurilor se întâlneşte în Biserica noastră, fundamentat de tradiţiile locale din Ierusalim, Constantinopol sau în Damasc, şi mai recent din toate Bisericile locale de pretutindeni, și are ca fundament scripturistic evenimentul descris în cartea „Faptele Apostolilor”: „Şi din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede, şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Şi li s-au arătat, împărţite, limbi ca de foc şi au şezut pe fiecare dintre ei. Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi” (Faptele Apostolilor 2, 4). Tradiția creștină a ales ramurile de tei și nuc deoarece acestea redau cel mai bine forma limbilor ca de foc prin care s-a arătat harul Duhului Sfânt lucrător în ucenicii lui Hristos, trimişi de El să binevestească Evanghelia Sa în toate limbile lumii.
Având în vedere că aceste ramuri poartă binecuvântarea lui Dumnezeu în urma rugăciunii preotului, cel mai potrivit ar fi ca, după ce se usucă, ele să nu fie aruncate la gunoi, ci arse sau îngropate în pământ, pentru a se „întoarce” din nou în natură. În satul românesc, gospodarii păstrează ramurile chiar și după ce se usucă, împodobind cu ele nu doar uşile sau ferestrele caselor, ci și icoanele.
