Câte nu s-ar putea face şi în lumea noastră de astăzi cu banii „risipiţi” Domnului!?
Privind textul evanghelic al celei de a șasea zi a Triodului (Marcu 14: 3-9), și urmând evangheliei după Marcu, Iisus ajunge în Betania, în casa lui Simon Leprosul. Aici o femeie (a cărei identitate nu este prezentată de evanghelist) vine și îi varsă mir de nard de mare preț pe cap lui Iisus. Gestul intrigă, miră, uimește, mâhnește. Dar e în esență un „lucru bun”, de altfel singurul dar pe care Îl primeşte Hristos din partea omului, la modul general vorbind. Este simbolismul morţii pe care Iisus şi-o va asuma pe Golgota, moarte care vine tocmai din partea omului, pe care Dumnezeu îl iubeşte atât de mult şi pentru care Se jertfeşte. Scena din casa lui Simon Leprosul deschide pătimirile Domnului.
Femeia nu spune nimic, şi, mai mult, Iisus vorbeşte pentru ea, devenind interpretul tăcerii şi faptei ei. În contrast cu situaţia lor stau ceilalţi, fixaţi doar pe valoarea materială a mirului „risipit”. Într-o casă în care boala şi starea de păcat respingeau prin izurile lor, alabastrul de mir este spart pentru a-şi oferi aromele – Tainele lui Dumnezeu – care bine înmiresmează şi vindecă. Mirul devine în acest text „personajul principal”. De ce? Fiindcă el este oferit tuturor, şi de el se folosesc toţi, indiferent de stări şi situaţii. Mirul vărsat este Iisus cel care iese din trupul omenesc ca din alabastru, şi Se oferă tuturor. Astfel înţelegem expresia din finalul textului de azi: „Adevărat zic vouă: Oriunde se va propovădui Evanghelia, în toată lumea, se va spune și ce a făcut aceasta, spre pomenirea ei.” (Marcu 14: 9)
În acelaşi timp ungerea cu mir de mare preţ este şi simbolul consacrării regale. Omul, reprezentat de această femeie, îşi unge Regele. Purtând acest mir, Iisus a mers către moarte şi Înviere.
Vasul de alabastru care se sparge oferind mirul de mare preţ este dragostea lui Dumnezeu care „sparge” principiile pedagogice omeneşti referitoare la educaţia copiilor. Dumnezeu (Se) oferă cu milă şi smerenie omului (pentru) cel mai de preţ dar: harul care să conlucreze cu faptele, pentru mântuire.
Cei mai mulţi dintre noi rămân la cârteli şi la management. Câte nu s-ar putea face şi în lumea noastră de astăzi cu banii „risipiţi” Domnului!? Şi astfel, într-o legătură firească, liturgică şi scripturistică, cuvintele Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan îşi găsesc ecoul: „Cine zice că este în lumină, și pe fratele său îl urăște, acela este în întuneric până acum. Cine iubește pe fratele său, rămâne în lumină și sminteală nu este în el. Iar cel ce urăște pe fratele său, este în întuneric și umblă în întuneric și nu știe încotro se duce, pentru că întunericul a orbit ochii lui.” (I Ioan 2: 9-11)
