Fiecare dintre noi şi-a rânduit modul în care se raportează prin postire sau nepostire la marea sărbătoare ce va urma acestei perioade de patruzeci de zile de exerciţiu duhovnicesc. Cercetarea sinelui va oferi răspunsuri şi mai ales întrebări...
Prima săptămână din Postul Naşterii Domnului şi-a adunat zilele. Fiecare dintre noi şi-a rânduit modul în care se raportează prin postire sau nepostire la marea sărbătoare ce va urma acestei perioade de patruzeci de zile de exerciţiu duhovnicesc. Pentru cei mai mulţi dintre noi, fiecare zi are însemnătatea ei, fiecare săptămână aduce un nou moment de meditaţie asupra relaţiei cu Dumnezeu.
În aceste zile am încercat să vă oferim, celor cu care ne-am întâlnit, un gând care să vă îndrume la o altfel de analiză, la cercetarea sinelui.
Introspecţia porneşte din sinceritatea cu care o practicăm. Nu poţi să te minţi atunci când îţi critici faptele, gândurile, pornirile, decât dacă te complaci în minciună. Cercetarea sinelui continuă cu starea de părere de rău pentru tot binele pe care nu l-ai înfăptuit şi pentru răul pe care l-ai săvârşit. Iar această examinare devine folositoare când e consecventă.
Ava Dorotei ne prezintă trei stări în care se poate afla omul: păcătuirea continuă, părăsirea păcatului și dezrădăcinarea păcatului. Acest punct de vedere se regăseşte în etapele de formare a omului care doreşte să se schimbe: înlocuirea faptelor egoiste cu fapte de dragoste faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele, găsirea curajului mărturisirii totale şi hotărârea de a nu mai repeta greşelile recunoscute.
Astfel cercetarea sinelui va oferi răspunsuri şi mai ales întrebări, pentru care vei găsi în duhovnicul tău un consilier iar în Mântuitorul Iisus iertare şi puterea de a merge pe drumul nou.
Fii bucuros şi posteşte cu folos!