E atât de dulce Domnul! E atât de plin de linişte! E atât de altfel decât lumea cu toată valma ei!
De multe ori ne aşezăm înaintea icoanei, aprinzând cu atenţie candela ce străjuieşte locul de rugăciune. Şi ne propunem să ne rugăm, pentru că simţim bucuria păcii care vine deodată cu primele gânduri înălţate către Dumnezeu. Ne încearcă gândurile de peste zi; câteva vorbe, ceva planuri, proiecţii ale viitorului, termene stringente, zgomote de fond!
Stăm şi privim zâmbind când la valmă când la chipul drag. Deja timpul propus pentru rugăciune s-a comprimat. Cum să te rogi când eşti purtat peste tot? Cât să te rogi ca să fii mulţumit, măcar în parte? Să bifezi e simplu, ca şi cum pontajul minutelor îţi deschide drumul către veşnicie. Oare!?
Ştim, desigur, că cel mai de preţ aspect al rugăciunii este calitatea. Cantitate fără conţinut nu îşi doreşte nimeni. Nici noi, nici Hristos. Pentru că atunci când îţi aşezi trupul şi sufletul la rugăciune vrei să te bucuri de prezenţa lui Dumnezeu. În liniştea momentelor înlăcrimate de povara păcatelor şi a mulţumirii pentru toate cele primite în dar de la Domnul, este gustul nemaipomenit al prezenţei divine. E atât de dulce Domnul! E atât de plin de linişte! E atât de altfel decât lumea cu toată valma ei!
E trecut de agitaţia zilei. Numărăm clipele până la următoarea Sfântă Liturghie, pictăm cu privirea rostirile Psaltirii, cuprindem în desaga inimii rugăciunile Sfintei Împărtăşiri. Ne criticăm, judecăm, corijăm faptele şi vorbele şi gândurile pe care le vom mărturisi curând. Sufletele se îmbăiază în balia curăţitoare a Sfintelor Taine. Ne luminăm hainele sufletelor. Şi aşteptăm cuminţi să vină Moşul Copil, Izvorul vieţilor noastre, Împăciuitorul şi Vindecătorul, Darnicul şi Darul, Hristosul nostru Nepreţuit!
Fii bucuros şi posteşte cu folos!
